Persoane în etate din Chetrosu și Cinișeuți, instruiți să folosească Internetul

28 aprilie 2016.
În luna aprilie 2016, Asociația “Bătrânețe fără Tristețe” a organizat două sesiuni de instruire în domeniul tehnologiilor informaționale pentru 28 de persoane vârstnice.
În data de 22 aprilie, primul grup de 14 participanți din satul Cinișeuți, raionul Rezina a avut posibilitatea să se familiarizeze cu instrumentele de bază ce țin de navigarea pe internet cu ajutorul unei tablete.
”Am rămas încântat de cursurile la care am participat, ba chiar pot spune că am devenit dependent de calculator… nici nu bănuiam că poate exista așa ceva, dar instructorii ne-au învățat. Deja o voi învăța și pe soția mea „pe ce să apese”, a afirmat Nicolae Melnic, Cinișeuți, raionul Rezina, 65 de ani, participant la cursurile IT.
Cursurile au continuat în comuna Chetrosu, raionul Anenii Noi, la data de 28 aprilie, cu un alt grup de 14 persoane în etate, care au interacționat și au învățat ce reprezintă Internetul, dar și posibilități de comunicare cu semenii prin intermediul tehnologiilor informaționale. Cursul a fost constituit din informații teoretice, dar și practice, participanții având posibilitatea să converseze prin Skype folosind o tabletă.
Instruirile au fost moderate de formatorii organizației ”Bătrânețe fără Tristețe”, care au transmis persoanelor în etate cunoștințe despre dispozitivele electronice, precum și despre internet și rețelele sociale, pe care pot menține comunicarea cu alte persoane, se pot informa despre cele mai importante evenimente și se pot implica în dialogul social.
Cursurile fac parte din campania Bunica Online desfășurată de Asociația Obştească “Bătrânețe fără Tristețe”, în parteneriat cu Centrul pentru Jurnalism Independent și Internews în cadrul proiectului Consolidarea Independenței în Mediilede Comunicate, cu suportul financiar al Biroului pentru Democraţie, Drepturile Omului şi Muncă al Departamentului de Stat american.