9 iulie 2016
Campania ”Bunica online” a continuat în perioada mai-iulie pentru alți 69 de cursanți de vârsta a treia din nordul și sudul țării, pentru care noțiunile Skype, selfie, Wi-Fi au fost o noutate.
În satul Izvoare, raionul Fălești, echipa Asociației “Bătrânețe fără Tristețe” s-a întâlnit la 21 mai 2016, cu cei 18 studenți, care au făcut cunoștință cu modalitățile în care poate fi utilizat Internetul.
„Ne-au făcut legătura cu persoanele plecate din localitate de mulți ani. Toată lumea a rămas uimită… Vestea despre minunile internetului s-a răspândit rapid în localitate și tot mai mulți săteni sunt dornici să învețe să folosească un calculator. Cererea este foarte mare, în special pentru că multe persoane au copii peste hotare. De exemplu, la instruire a venit o bătrână de 80 de ani care are 10 fete, toate împrăștiate prin lume și își dorea foarte mult să aibă un calculator”, a spus Eugenia Moisei din satul Izvoare, raionul Fălești, 47 de ani, participantă la cursurile IT.
La 29 mai 2016, campania „Bunica Online” a ajuns în raionul Soroca, satul Căinarii Vechi, unde 15 bunici au fost inițiați în domeniul IT.
”M-am simțit din nou studentă, participând la aceste instruiri în domeniul tehnologiilor informaționale. Chiar dacă am însușit mai greu modul în care se folosește tableta, am învățat rapid cum funcționează aplicația Skype, pentru că doar așa pot fi mai aproape de fiicele mele stabilite în California și Australia”, a menționat Eugenia Moraru, din satul Căinarii Vechi, raionul Soroca, 63 de ani, participantă la cursuri IT.
De asemenea, la 26 iunie 2016, formatorii “Bătrânețe fără Tristețe” au vizitat comuna Bleșteni din raionul Edineț, unde cele 14 persoane în etate din cele două sate componente ale comunei Bleșteni (Bleșteși și Volodeni) au avut parte de informații, exemple și discuții despre în care funcționează o tabletă, cum poate fi utilizat Internetul și cum influențează acesta viețile oamenilor. Iar la 9 iulie un alt grup de 15 participanți în etate din Comrat s-au simțiti din nou elevi la cursul despre tehnologiile informaționale și internet.
Instruirile au fost moderate de formatorii organizației ”Bătrânețe fără Tristețe”, care au transmis persoanelor în etate cunoștințe despre dispozitivele electronice, precum și despre internet și rețelele sociale, pe care pot menține comunicarea cu alte persoane, se pot informa despre cele mai importante evenimente și se pot implica în dialogul social.
Cursurile fac parte din campania Bunica Online desfășurată de Asociația Obştească “Bătrânețe fără Tristețe”, în parteneriat cu Centrul pentru Jurnalism Independent și Internews în cadrul proiectului Consolidarea Independenței în Mediilede Comunicate, cu suportul financiar al Biroului pentru Democraţie, Drepturile Omului şi Muncă al Departamentului de Stat american.

DSC_0037